Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Dan Tarcea despre lucrările din Cluj-Napoca: ,,suntem prezenți în cartiere dar și în centru”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a discutat la o emisiune radio despre lucrările care se realizează în municipiu. Acesta a declarat faptul că se desfășoară lucrări de modernizare în fiecare cartier din oraș dar și în centrul municipiului Cluj-Napoca.

„Suntem prezenți în toate cartierele orașului, fie că discutăm despre centru, fie că discutăm despre zonele de cartiere. În zona centrală avem câteva proiecte pe care le-am început, discutăm despre modernizarea străzii 21 decembrie, acolo se lucrează intens, deja se lucrează pe toate tronsoanele pe care le avem de la biserica SF Petru până pe strada Regele Ferdinand, această lucrare trebuie să fie gata până la sfârșitul lui aprilie 2022, sunt niște lucrări extrem de complexe, vin montate rețele electrice montate subteran. În sfârșit vom vedea cerul în zona respectivă.

Peste 2.500 de garaje au fost dărâmate până în prezent în municipiul Cluj-Napoca. Alte 1.000 vor urma în toamnă.

Pe Kogălniceanu lucrăm pe două străzi, la fiecare 2 săptămâni începem câte un tronson și aceste lucrări se vor finaliza până la mijlocul anului viitor. De asemenea, lucrăm și în cartiere se lucrează la platformele de garaje din Grigorescu și Mănăștur, și Între Lacuri până în prezent, au fost demolate 2.665 de garaje, iar procesul continuă. Avem deja trimise somații pentru circa 1.000 de posesori de garaje, pentru desființare. În septembrie vom avea noi demolări și tot atunci, se vor moderniza străzile pe care sunt garajele”, a explicat viceprimarul Tarcea, marți dimineață, la o emisiune radio.

El a vorbit și despre stadiul proiectului „La Terenuri”, despre care a spus că „ritmul nu este cel dorit”, în acest moment lucrările fiind realizate în proporție de 35%, conform viceprimarului. Conform termenului de finalizare, lucrarea ar trebui să fie realizată anul acesta, viceprimarul spune că în cazul în care nu se v-a finaliza acest proiect, firma responsabilă pentru lucrare va fi sancționată.

Viceprimarul Dan Tarcea a amintit și de ,,Pădurea Clujenilor”, un parc de 21,3 hectare în cartierul Iris, acesta a declarat că până la finalul anului, clujenii se vor bucura de parc.

Viceprimarul a declarat faptul că se lucrează în multe alte zone, modernizarea municipiului Cluj-Napoca este în plină desfășurarea, muncitorii fiind prezenți în fiecare cartier din municipiu dar și în centrul orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Emil Boc propune o lege pentru facilitarea unificării comunelor cu municipiul

Primarii din cadrul Asociației Municipiilor din România, în frunte cu Emil Boc, i-au cerut premierului Florin Cîțu susținerea pentru proiectul...

Închide