Ultima actualizare: Tuesday at 17:35
Locale

Emil Boc propune o lege pentru facilitarea unificării comunelor cu municipiul

Primarii din cadrul Asociației Municipiilor din România, în frunte cu Emil Boc, i-au cerut premierului Florin Cîțu susținerea pentru proiectul de lege prin care să se faciliteze unificarea voluntară a unei unități administrativ teritoriale cu municipiul reședință de județ.

„Avem un referendum la Buzău în 26 septembrie și de aici am luat inițiativa de a propune un proiect de lege. Pentru perioada până în 2024, dacă se realizează (n.red. unificarea administrativă), primarul localității devine până în 2024 viceprimar al municipiului, cele două consilii funcționează până în 2024. Pentru momentul după 2024 sunt alte mecanisme pe care le propunem. Avem o primă susținere din partea Guvernului. Proiectul de lege, de unificare se face prin intermediul Guvernului, prin ministerul Dezvoltării supus aprobării Parlamentului, după referendumul local”, a declarat președintele AMR, Emil Boc.

„În esenţă, acest proiect de rezoluţie propune ca în cazul unificării voluntare a unei unităţi administrativ teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ, în vederea realizării zonei metropolitane, să se acorde anumite facilităţi administrative, prin Codul Administrativ, astfel încât acest proces să fie încurajat şi nu descurajat”, a mai spus Emil Boc.

Premierul Florin Cîțu a declarat că va susține acest proiect mai ales dacă acesta va ajuta la atragerea fondurilor europene și implicit la dezvoltarea zonelor unificate.

„Mi se pare o soluție mult mai rapidă (decât reforma administrativă). De fiecare dată când soluțiile vin de la cetățeni și sunt voluntare sunt mai bune”, a declarat prim-ministrul.

De asemenea, premierul le-a transmis primarilor că este de acord cu descentralizarea cerută de aceștia, însă vrea să vadă soluții din partea acelor primării unde veniturile sunt mai mici decât cheltuielile cu salariile.

„Sunt de acord să descentralizăm. Aș vrea o legislație mai simplă și un transfer al banilor mai transparent. Am revenit cu mesajul meu clar pentru o reformă și în cadrul administrațiilor locale. Să găsim o soluție pentru acele UAT-uri unde veniturile totale sunt mai mici decât cheltuielile”, a mai declarat Florin Cîțu.

Pe 27 septembrie, la Buzău va avea loc un refendumul local pentru unificarea municipiului cu comuna Ţinteşti. Pentru ca referendumul să treacă este nevoie ca la urne să se prezinte minimum 30% din totalul votanţilor, iar 50%+1 să voteze „pentru”. În caz că votul este pozitiv, în ambele localităţi, rezultatul merge în Parlament, unde se emite o lege, iar unirea devine efectivă.

SURSĂ: Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
,,Tată” din Dej arestat după ce și-a abuzat ani la rând propria fetiță

Un ,,tată" din municipiul Dej și-a abuzat ani la rând propria fetiță. Aceasta a povestit calvarul prin care a trecut...

Închide