Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. Incendiu în centrul Clujului, o femeie a fost găsită carbonizată

Pompierii au intervenit la un incendiu apărut la o locuință din municipiul Cluj-Napoca. Din nefericire, în interiorul imobilului, salvatorii au găsit și cadavrul unei femei de 80 de ani, carbonizat.

O autospecială a intervenit în cursul nopții ca urmare a unei solicitări care anunța un posibil incendiu într-o locuință situată pe strada Sindicatelor din municipiul Cluj-Napoca.

Alerta s-a realizat în jurul orei 00.30, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului au găsit locuința închisă și cu degajări de fum din interior. S-a asigurat accesul prin forțarea ușii, dar și pe geamul locuinței, în care se manifesta incendiul și era inundată cu fum. Înăuntrul acesteia au găsit o femeie, în vârstă de cca 80 de ani, fără semnale vitale, pentru care au început imediat manevrele de resuscitare, fiind solicitat în sprijin un echipaj medical SAJ.
În ciuda eforturilor depuse, semnalele vitale ale femeii nu au mai revenit.
Focul a fost stins între timp, fiind cuprinse de flăcări câteva materiale și obiecte de mobilier dintr-o cameră în care se afla o sobă de teracotă, fiind evitată extinderea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
În luna decembrie vreți să faceți cadouri aparte? Vizitați magazinele RioTabak!

Vin sărbătorile! Vine una dintre cele mai frumoase perioade din an, care ne face să uităm puțin de greutățile vieții....

Închide