Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Germania anunță lockdown persoanelor nevaccinate anti-Covid

Germania a anunțat joi un lockdown la nivel național care vizează persoanele nevaccinate. În plus, liderii țării susțin vaccinarea obligatorie, relatează Digi24.ro.

Persoanele din Germania care nu sunt vaccinate anti-Covid vor avea voie să intre doar în magazinele esențiale (farmacii și supermarketuri), tocmai pentru a limita răspândirea virusului.

Anunțul a fost făcut de cancelarul Angela Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, în urma unei ședințe de criză cu liderii regionali.
Cei doi au susținut, de asemenea, propunerea vaccinării obligatorii. Dacă va fi votată în Parlament, aceasta ar putea intra în vigoare din februarie 2022.

Merkel a spus că situația este „foarte gravă” și că e nevoie de un „act de solidaritate națională”.

„Am înțeles că situația este foarte gravă și dorim să luăm măsuri suplimentare pe lângă cele deja luate. Pentru a face acest lucru, al patrulea val trebuie să fie rupt și acest lucru nu s-a întâmplat încă”, a spus ea.

Deciziile Germaniei urmează exemplul Austriei, prima țară care a impus carantină pentru persoanele nevaccinate. De asemenea, Viena a decis  vaccinarea obligatorie din februarie, iar cei care refuză să-și facă vaccinul ar putea primi amenzi de până la 7.200 de euro, potrivit Digi24.ro

Grecia a anunțat marți că va impune obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o măsură drastică luată într-o perioadă în care țara se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri. Cei care vor refuza să se vaccineze vor fi amendați cu câte 100 de euro în fiecare lună, începând din 16 ianuarie.

SURSĂ: DIGI24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Clujean prins la furat de lemne chiar de Ziua Națională a României

Un clujean a fost prins de către polițiști județului Cluj chiar de Ziua Națională a României la furat de lemne....

Închide