Deputaţii Horia Nasra şi Cornel Itu şi-au anunţat, miercuri, demisia din PSD şi faptul că trec la Pro România, alături de alţi peste 1.000 de social-democraţi clujeni.
„În PSD, valorile care stau la baza partidului şi tot ce înseamnă ideologie nu se mai respectă, conducerea este una mediocră şi aici mă refer la triumviratul falimentului din PSD. Eu sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi sper pentru foştii mei colegi cât mai curând să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD. Vor mai pleca peste 1.000 de colegi din PSD Cluj”, a declarat, pentru PortalCj, Horia Nasra, fostul preşedinte al PSD Cluj.
El a adăugat că este convins de faptul că se va reîntâlni cu foştii săi colegi într-un viitor proiect politic de stânga.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat şi el, pe Facebook, plecarea mai multor membri ai PSD Cluj către partidul său.
“Colegii noştri deputaţi Cornel Itu şi Horia Nasra (alaturi de senatorul Vasile Ilea, Remus Lăpuşan şi mulţi alţi primari şi consilieri social democraţi) au venit azi în Echipa ProRomania – pentru că este nevoie de un nou început, o nouă gândire de Stânga modernă, profesionistă şi responsabilă!”, a scris Victor Ponta.
Horia Nasra a fost demis de Viorica Dăncilă de la conducerea PSD Cluj şi în locul său a fost desemnat Liviu Alexa.
Şi fostul preşedinte al PSD Cluj Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi din CJ Cluj, a demisionat din PSD pentru echipa Pro România.
Foto: Facebook/Gabriel Horia Nasra
La ce rezultate facea PSD in Cluj trebuia demis dl Nastra inca din luna mai. Aici a gresit conducerea PSD. Acum trec toti la Pro Ro si la urma ar trebui sa-si schimbe numele acest partid in PSD 2