Ultima actualizare: ieri, 13:44
Locale

PSD Cluj acuză presiuni politice în secțiile de votare. Sesizare la BEJ

Membrilor secțiilor de votare din județul Cluj le-a fost solicitată semnarea în alb a proceselor verbale. Înainte ca secțiile de votare să fie închise și toate voturile să fie numărate.

În secția de votare nr.302 din comuna Aiton președintele secției de votare a înmânat procesele verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, membrilor secției de votare, în vederea semnării acestora în alb.

Această solicitare contravine dispozițiilor legale, respectiv prevederilor art. 96 alin. 2 din Legea 208/2015. Potrivit legii menționate, procesele verbale se semnează la încheierea procesului de vot, ulterior numărării buletinelor de vot, respectiv consemnării rezultatelor.

Reprezentantul PSD din secția de votare menționată a refuzat semnarea proceselor verbale depunând o întâmpinare în acest sens. Ca urmare a acestui fapt președintele secției de votare și locțiitorul acestuia au început să exercite presiuni asupra reprezentantului PSD.

PSD Cluj menționează că, întrucât solicitarea unui proces verbal în alb este ILEGALĂ, incidentul mai sus-menționat a fost sesizat Biroului Electoral Județean Cluj.

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Peste 50 de sesizări privind infracțiunile electorale în județul Cluj

De la începutul procesului de votare au fost înregistrate 52 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În...

Închide