S-a lansat videoclipul de promovare pentru Ținutul Fluturelui Albastru, brand de microregiune din județul Cluj, la nord de Cluj-Napoca.
Făuritorii ideii își doresc ca, în timp, brandul să fie o garanție a produselor și evenimentelor cu specific local, dar și o platformă de promovare a regiunii.
„Clipul de față e încununarea unui an de căutare și rescriere a poveștii Ținutului Fluturelui Albastru, această nouă microregiune a pajiștilor unice și a castelelor nobiliare de la nord de Cluj-Napoca.
E un clip al oamenilor locului și dedicat lor, celor care trăiesc în acest loc special. Văzut deja într-o proiecție restrânsă cu comunitatea locală și cei implicați în filmări, clipul a strâns niște wow-uri și chiar mici lacrimi.
Un material video realizat de Andrei Crisan cu filmări dronă Radu Beligăr. Mulțumim tuturor!”, transmit cei de la Ținutul Fluturelui Albastru.
Sursa foto&video: Ținutul Fluturelui Albastru