Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

În Dej se pun 2.217 becuri, cu 10 milioane de lei

10 milioane de lei va costa înlocuirea a peste 2.200 de becuri în Dej

“În municipiul Dej (jud. Cluj), sistemul de iluminat public va fi modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Contractul de finanţare, în valoare de aproape 10 milioane de lei, a fost semnat astăzi, 1 noiembrie, şi vizează:

– schimbarea a 2.217 corpuri de iluminat;

– implementarea unui sistem de telegestiune a sistemului de iluminat public.

În urma implementării proiectului, se au în vedere:

– creşterea nivelului de iluminare mediu conform standardului european SR-EN 13201:2015;

– scăderea consumului anual de energie din iluminat public cu peste 50%;

– scăderea emisiilor anuale de echivalent CO2 cu peste 50%;

– creşterea siguranţei traficului rutier şi pietonal.

***

POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,38 miliarde euro, din care 6,86 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE (prin FEDR), iar 1,52 miliarde de euro – contribuţia naţională. Autoritatea de Management a programului funcţionează la nivelul MDRAP.

POR 2014-2020 finanţează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic”, informează MDRAP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
PNL: PSD, o piatră de moară legată la gâtul României. Iohannis și PNL vor să pună țara pe picioare

Aflați la Târgoviște, pentru o întâlnire cu simpatizanții, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au luat la pas orașul, intrând în...

Închide