O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmarea a unui accident care a avut loc duminică pe strada Victoriei, din municipiul Turda, în jurul orei 12.00.
”Pompierii au găsit la locul evenimentului trei autoturisme avariate și persoanele ieșite din acestea, cu excepția unei doamne de aproximativ 49 de ani, care revenise în mașină acuzând dureri la nivelul umărului și a cefei. Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și a fost transportată la spital, în stare de conștiență și cooperantă”, au spus reprezentanții ISU Cluj.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în eveniment pe timpul intervenției.