Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Mesaj dur de la Cluj pentru liberali: Dacă desființați SIIJ, să nu mai contați pe sprijinul ALDE

Deputatul ALDE de Cluj, Steluța Cătăniciu, a transmis azi un mesaj dru PNL, avertizând că liberalii pierd sprijinul ALDE dacă desființează SIIJ, fie prin OUG, fie printr-o nouă asumare de răspundere.

”Constat că, la ore târzii ale înserării, guvernul Orban a decis că are o mare problemă de rezolvat, între Crăciun și Revelion, și care nu suportă amânare: soarta României depinde de desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Justificarea dlui Predoiu, cum că desființarea ar fi cerută de magistrați și de rapoartele de țară, ignoră că alţi nenumărați magistrați, dar mai ales cetățeni, susțin păstrarea acestei secții în numele unui principiu de bun simț, acela că și înfăptuitorii de dreptate, ca orice alți profesioniști, trebuie să dea socoteală într-un fel pentru faptele lor reprobabile, atunci când ele se produc”, a spus Cătăniciu.

SIIJ era bună, acum nu mai e

Aceasta a susținut că așa cum a atras atenția în repetate rânduri, SIIJ era bună pe când funcţiona sub pulpana DNA şi avea puterea de a influenţa deciziile judecătorilor prin cele peste 4000 de dosare pe care le ținea la sertar pentru șantaj. Acum, când conducerea SIIJ e aleasă de CSM, dintr-odată se pune la îndoială independența secției. Oare de ce nu am ridica această secție la rang de direcție la fel ca DNA sau DIICOT?

”Sunt absolut de acord să corectăm ceea ce trebuie corectat, dar nu accept ideea că magistrații nu trebuie să răspundă pentru erori sau abuzuri. Au fost mult prea multe dovezi ale unor astfel de erori! Trebuie să facem lucrurile astfel încât să avem garanţia că orice roman este judecat pe baza probelor, şi nu după impresii sau informaţii!

Noi, ALDE, am votat în favoarea învestirii acestui cabinet doar pe baza promisiunii ferme, de onoare, că nu se va ajunge la situația care începe să se contureze: desfiinţarea SIIJ.

Anunţ public că nu vom renunţa niciodată la aceste principii! Dacă alegeți să desființați SIIJ, fie prin OUG, fie printr-o nouă asumare de răspundere, pe noi, dragi colegi liberali de la guvernare, să nu mai contați”, a conchis deputatul de Cluj.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Spectacol folcloric caritabil de Anul Nou la Cluj-Napoca. Se strâng bani pentru un spital

Ansamblul folcloric Dor Transilvan al Companiei de Transport Public din Cluj Napoca organizeaza duminica 29 decembrie, ora 15, spectacol festiv...

Închide