Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Curtea de Conturi Cluj, prejudiciu de peste 5 milioane de lei la Primărie și Consiliul Județean. Ce s-a descoperit?

Inspectorii Curții de Conturi Cluj au constatat prejudicii care depășesc 5 milioane de lei în urma unor controale efectuate la Primăria Cluj-Napoca și la Consiliul Județean Cluj, dar și abateri financiar contabile care se ridică la peste o jumătate de miliard de lei.

”Au fost diminuate veniturile bugetului local prin acordarea nejustificată de scutiri de la plata impozitelor și taxelor locale unor persoane fizice, în condițiile în care persoanele care au beneficiat de aceste facilități au decedat.

Abaterea financiară este de 45.000 de lei. S-a constatat și nerealizarea veniturilor cuvenite bugetului local din taxa specială de transport public local, abaterea financiară fiind de peste 2 milioane de lei.

În perioada 2018-2019 au fost efectuate plăți peste prevederile contractuale, reprezentând servicii prestate pentru paza și protecția cimitirelor publice din Cluj-Napoca aflate în administrarea municipiului, în sumă de 195.000 de lei”, au informat inspectorii de la Conturi despre neregulile de la Primăria Cluj-Napoca.

Aici au mai fost semnalate plăți nelegale din creditele bugetare pentru Ajutoare sociale în natură în valoare de 124.000 de lei reprezentând ,,card nominal pentru pensionari” în condițiile în care din bugetul local nu sunt aprobate a fi suportate asemenea cheltuieli.

S-a mai constatat nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte plățile efectuate din bugetul local de la articolul bugetar ”Alte transferuri curente în străinătate”, având drept consecință efectuarea unor plăți nelegale de 195.000 de lei către Primăria municipiului Ungheni.

Tarife de cazare mai scumpe pentru o delegație în Germania

În raportul privind controlul efectuat la Consiliul Județean Cluj de inspectorii Curții de Conturi s-a constatat o abatere financiar contabilă de 272 de milioane de lei, cauzată de o serie de bunuri ce fac parte din domeniul public al instituției care nu sunt reflectate în conturile de active fixe.

De asemenea, Consiliul Județean Cluj a suportat din bugetul local tarife de cazare la un nivel superior normei legale, în cazul unei deplasări externe efectuată de o delegație ce a participat la Târgul Internațional de Investiții și Imobiliare EXPO REAL, eveniment organizat la München –Germania, abaterea financiară descoperită fiind de 27.000 de lei.

Bani decontați ilegal pentru lucrări pe drumuri

”Inspectorii Curții de Conturi Cluj au constatat nerespectarea prevederilor acordurilor cadru și ale contractelor subsecvente în cazul efectuării lucrărilor de întreținere curentă pe timp de vară a drumurilor județene prin decontarea unor lucrări de preluare denivelări, în afara cadrului contractual, de peste 3,3 milioane de lei, dar și decontarea unor cantități mai mari de lucrări decât cele prevăzute în contractele subsecvente de lucrări de întreținere pe drumurile județene în sumă de 623.000 de lei.

În anul 2018 au fost acordate nejustificat din bugetul local, drepturi de personal, reprezentând îndemnizație de hrană, plăți care excedează cadrul legal aplicabil în valoare de 68.000 de lei”, au mai spus inspectorii Camerei de Conturi.

Din raport mai reiese că anul trecut, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj a încheiat convenții civile de prestări servicii cu CJ  și a fost plătit cu 12.000 de lei pentru derularea activității de evaluare/analizare a proiectelor de management la instituțiile de cultură din subordine, sau pentru evaluarea anuală a managementului acestora, contrar prevederilor legale.

***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
COD GALBEN! Revine iarna în Cluj. Ninsori şi vânt de 100 km/h

COD GALBEN! Revine iarna în Cluj. Ninsori şi vânt de 100 km/h Agenţia Naţională de Meteorologie a emis un god...

Închide