Astăzi a fost convocată Adunarea generală extraordinară a judecătorilor Curţii de Apel Cluj, în scopul rediscutării condiţiilor de aplicare a măsurilor adoptate prin Hotărârea AG nr. 5/23.12.2019, în contextul preconizatelor modificări legislative cu privire la eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor.
În 23 decembrie 2019, magistrații CA Cluj au decis suspendarea activității de judecată până în 13 ianuarie 2020, cu excepția cazurilor cu măsuri preventive în materie penală.
”Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a constatat faptul că una dintre modificările legislative propuse la finalul anului 2019, aceea referitoare la diminuarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele şi vătămătoare, nu mai este de actualitate. În urma analizei efectuate, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a hotărât reluarea activităţii de judecată, la nivelul tuturor secţiilor Curţii de Apel Cluj, începând cu data de 13 ianuarie 2020, sub rezerva rediscutării, în viitorul apropiat, a adoptării unei forme adecvate de protest, în funcţie de evoluţia ulterioară cu privire la dezbaterea şi adoptarea posibilă a proiectului de lege privind eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor”, au informat magistrații clujeni.
CSM să se implice
Ei au decis, de asemenea, să solicite Consiliului Superior al Magistraturii să îşi asume în mod activ rolul de garant al justiţiei în toate componentele sale şi de prezervare a statutului judecătorului, care include şi dreptul la pensia de serviciu, şi în acest sens să convoace de urgenţă adunările generale ale judecătorilor la nivel naţional, pentru a dezbate propunerea de modificare legislativă referitoare la eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, precum şi maniera în care această propunerea afectează în substanţa sa statutul judecătorilor.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.