Clujenii au jucat Hora Unirii în Centru. Prilejul a fost celebrarea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române: Moldova și Țara Românească.
Printre ei s-au aflat și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, primarul Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, președintele PNL Cluj, Daniel Buda, ÎPS Andrei al Clujului, Sălajului și Maramureșului, parlamentari PNL și PSD de Cluj.
Hora a fost jucată la finalul ceremonialului militar desfășurat în fața bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Cei prezenți au asistat la defilarea gărzii formate din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, ai Batalionului 55 Comunicaţii și Informatică „Napoca”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
…
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
FOTO. Clujenii au jucat Hora Unirii în Centru