Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Concert caritabil ”Lumina din întuneric”, se strâng bani pentru Fundația ”Doina Cornea”

Fundația ”Doina Cornea” organizează la începutul lunii martie un concert caritabil pentru strângerea fondurilor necesare fundației, mai fiind nevoie de suma de 200.000 de lei.

”Pentru adevărul spus cu curaj. Pentru libertatea asumată în ciuda oricărui risc. Pentru cei ce n-au încetat să mai gândească. Doina Cornea a fost un reper strălucitor de conștiință în întunericul spiritual al comunismului românesc și ne-a arătat un drum al libertății asumate, pe care puțini s-au încumetat să pășească în acele vremuri. Astăzi, mari artiști urcă împreună pe scenă pentru a păstra vie memoria Doinei Cornea și pentru a duce mai departe valorile ei”, au spus organizatorii.

Casa Doinei Cornea – muzeu

Împreună, susținem efortul familiei de a înființa fundația „Doina Cornea” și de a transforma casa în care a locuit într-un muzeu deschis tuturor celor ce vor să își cunoască adevărata istorie.
Concertul caritabil „Lumina din întuneric” va fi urmat de prezentarea unei licitații de obiecte personale şi obiecte de artă create de Doina Cornea, din colecția familiei.
Fiecare participant la concert va primi o Diplomă comemorativă care atestă că face parte din primii 1.000 de români care au susţinut înfiinţarea fundației și casei memoriale „Doina Cornea” din Cluj-Napoca.
Concertul va avea loc, sâmbătă, 7 martie, de la ora 19, în sala Auditorium Maximum (Casa Universitarilor) din Cluj-Napoca iar programul prevede recital de vioară Alexandru Tomescu, Ansamblul Flauto Dolce, cu instrumente de epocă.

Licitație de obiecte personale ale Doinei Cornea

De asemenea, va avea loc o prezentare licitație de obiecte personale şi obiecte de artă semnate Doina Cornea, din colecția familiei, organizată de ArtMark.
Invitați speciali vor fi personalităţi de vârf din elita culturală şi politică a României.
Costul unui bilet este de 50 de lei. Întreaga sumă va merge spre înfiinţarea fundației. Suma necesară: 200.000 lei.
Biletele se pot cumpăra prin platforma: eventim.ro.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. TIR publicitar răsturnat peste mașini la Sala Sporturilor!

TIR publicitar răsturnat peste mașini la sala sporturilor! Remorca unui TIR pe care erau montate panouri publicitare a fost răsturnată...

Închide