Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Furtuna Sabina va lovi Clujul! A produs pagube imense în Europa

Furtuna Sabina care a provocat pagube imense în Europa se apropie de România. Metorologii au anunțat că aceasta este tot mai aproape de țara noastră. Au fost emise deja mai multe coduri de avertizare.

Potrivit ANM, va fi vânt puternic, curenți generați de sistemul noros care afectează Europa. Precipitațiile vor începe de luni – 10 februarie, și un sistem noros va traversa toată țara. Miercuri și joi precipitațiile par să fie mai puține, iar vineri un nou segment noros va cuprinde România.

În Germania, furtuna Sabine a lovit cu putere și regiuni întregi au fost sub cod portocaliu, roșu și chiar violet. Aproximativ şaizeci de zboruri către şi dinspre Bruxelles au fost anulate duminică.  Institutul regal de meteorologie din Belgia a emis duminică o alertă portocalie pentru vânturi puternice cu rafale de până la 130 km/h şi chiar mai mult, cu un “risc ridicat de pagube” în toată ţara.

Amintim că judeţul Cluj se află sub cod portocaliu de vânt.

,,În intervalul 10 februarie, ora 18.00 – 11 februarie, ora 20.00, în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.”

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

FOTO/VIDEO. Furtuna ce vine spre Cluj a provocat pagube în Anglia, Belgia, Germania

FOTO. TIR publicitar răsturnat peste mașini la Sala Sporturilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Concert caritabil ”Lumina din întuneric”, se strâng bani pentru Fundația ”Doina Cornea”

Fundația ”Doina Cornea” organizează la începutul lunii martie un concert caritabil pentru strângerea fondurilor necesare fundației, mai fiind nevoie de...

Închide