Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Deputatul Nasra (PSD): Alianța Falcă-Robu-Boc-Bolojan nicio realizare, doar PR politic electoral

Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra, consideră că timișorenii, clujenii, orădenii și arădenii plătesc anual, fără a fi consultați, un PR politic electoral pentru patru primari liberali,  fără nicio realizare comună, intitulat „Alianța Vestului”.

”Două-trei poze în fiecare an, cu cei patru primari, costă comunitățile din Cluj-Napoca și Timișoara, de exemplu, peste 160.000 euro. Practic, cei patru primari spun mereu doar ce vor face, pentru că realizările lipsesc cu desăvârșire: Zero fonduri europene atrase, zero demersuri şi kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru oraşe, Timişoara – Arad – Cluj-Napoca – Oradea”, a spus Nasra.

Chiar dacă trei din cele patru comunități se bucură și de suportul consiliilor județene, trei președinți, fiind alături de cei patru primari, lideri ai PNL, chiar dacă din octombrie au la dispoziție un ministru liberal al transporturilor din zonă și un guvern întreg la dispozție, condus tot de un liberal, pălăvrăgeala politică și PR-ul strict electoral duc în derizoriu această inițiativă.

Fără proiecte fanteziste

”Având în vedere întâlnirea celor patru primari, de astăzi, din Cluj-Napoca, în prezența ministrului transporturilor, le solicit să anunțe punctual ce își propune această alianță politică: câți kilometri de autostradă și de cale ferată care să lege cele patru orașe, cu prezentarea aproximativă a costurilor aferente și a termenelor de execuție. Nu ne interesează proiecte fanteziste, precum Robu care se teleportează la Bolojan și Falcă care vine la Boc printr-un tunel sub Apuseni”, a mai spus deputatul PSD.

Acesta pare că a uitat că Gheorghe Falcă nu mai este primar al Aradului din iunie 2019, după ce a fost ales europarlamentar, edil în locul fiind Călin Bibarț.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Vinovatul unui accident, căutat pe Facebook. Pagubă de 1.600 euro!

Un clujean îl caută pe șoferul din cauza căruia și-a distrus mașina. Șoferul acuzat este un taximetrist, iar acuzatorul spune...

Închide