Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

Elevii chiulangii și șoferii indisciplinați au fost sancționați de poliția din Dej

La data de 4 februarie a.c., în intervalul orar 10.30-13.30, poliţiştii dejeni au organizat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe raza municipiului Dej si a comunelor arondate.

Acțiunea organizată de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și cei ai Secției 5 Poliție Rurală s-a desfășurat pe raza municipiului, respectiv zona centrală a orașului, dar și pe străzile – Avram Iancu, 1 Mai, Crângului, Șomcutului, pentru prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier. De asemenea, s-a acționat pe DN1, pe raza localităților Cășeiu, Coplean, Chiuiești Câțcău, DN 17 Cuzdrioara, precum și pe raza comunelor Mica, Unguraș, Vad, Jichișu de Jos, Bobâlna.

În vederea prevenirii absenteismului școlar, polițiștii au identificat 10 elevi în localurile publice de pe raza municipiului Dej, elevi care trebuiau să fie la cursuri în acel interval. Cu privire la cele constatate, polițiștii au informat reprezentanții unităților de învățământ, în vederea stabilirii măsurilor specifice.

Polițiștii au legitimat în cadrul acțiunii 109 persoane şi au controlat 83 de autovehicule, iar în urma abaterilor constatate de către aceștia s-a impus aplicarea a 47 sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere (unul dintre acestea pentru conducere sub influența alcoolului, alte 2 pentru încălcări ale normelor rutiere privind manevra depășirii).

Alte sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legislative în vigoare pentru aspecte legate de evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, dar și pentru nerespectarea normelor din domeniul ordinii și siguranței publice.

**

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Hoț cu experiență prins de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru...

Închide