Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Infracțiuni economico-financiare în creștere la Cluj. Majoritatea în construcții

Inspectorul șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, a anunțat azi, la bilanțul pe anul trecut, că s-a înregistrat o creștere cu 30,41% a infracțiunilor economico-financiare față de 2018, în special în domeniul construcțiilor.

Rus a spus că această creștere se datorează intensificării verificărilor din domeniul construcțiilor, în condițiile în care se construiește foarte mult în județul Cluj și răsar blocuri după blocuri.

”În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, la structura de profil au fost sesizate 264 infracţiuni. Pe parcursul anului au fost cercetate în calitate de suspect 132 persoane, iar față de 5 persoane au fost dispuse măsuri preventive. S-a dispus începerea urmăririi penale în 116 cauze de evaziune fiscală, majoritatea vizând domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii şi transporturi. În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare a fost recuperat un prejudiciu de 25.473.760  lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii”, a precizat Rus.

La bilanțul pe anul trecut a participat și comandantul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Ciprian Rus.

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
PRO România Cluj a validat 12 dintre candidații care vor intra în cursa pentru alegerile locale!

Aflată în fața primei sale confruntări electorale pentru alegerile locale, organizația PRO România Cluj a declanșat procedura de validare a...

Închide