În localitatea Vâlcele, pe DN 1E60, a avut loc în această dimineață un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule.
”Conducatorul unei autoutilitare, in varsta de 43 de ani, nu a pastrat distanta de siguranta fata de autovehiculele din fata sa oprite la trecerea pt pietoni, a intrat in impact cu un auto care la randul sau a fost proiectat in alte doua autovehicule aflate in fata sa”, au anunțat polițiștii de la ISU Cluj.
În urma acidentului a rezultat vatamarea corporala a celor doi pasageri aflati in primul auto acrosat, care au fost transportati la UPU Cluj-Napoca.
Șoferii nu consumaseră alcool.
ISU Cluj a anunțat că au dislocate ca urmare a accidentui rutier produs pe raza localității Vâlcele două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD.
”S-a acționat pentru descarcerare unei persoane, iar între timp au fost consultate cinci persoane, dintre care două urmează să fie transportate la spital”, au spus pompierii.