Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Colete cu zeci de mii de măști de protecție oprite la Aeroportul Cluj. Unde trebuiau să ajungă

Colete cu zeci de mii de măști de protecție oprite la Aeroportul Cluj. Cu toate că autoritățile fac eforturi să asigure stocurile necesare pentru protecția românilor, sunt unii care trimit în cantități uriașe măști de protecție în afara țării.

În urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.

Destinatarul este o societate comercială din Roma, Italia.

A fost informată Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj care a dispus oprirea expedierii, urmând ca organele abilitate să ia măsurile legale ce se impun îndreptate către societatea comercială.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

 

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Colete cu zeci de mii de măști de protecție oprite la Aeroportul Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Clujul se uneşte împotriva coronavirusului. Două fabrici şi o bancă sar în ajutorul ţării

Clujul se uneşte împotriva coronavirusului. Două fabrici şi o bancă sar în ajutorul ţării. Două fabrici clujene sunt gata să...

Închide