Ultima actualizare: 23.4.2024
Locale

PRO România Cluj a desemnat candidați pentru șapte primării din județ

PRO România Cluj a desemnat candidați pentru șapte primării din județ. Începând de luni, 3 martie 2020, PRO România Cluj are încă șapte candidați la primăriile din județ. Viorel-Dan NEGREA – Măguri Răcătău. Iovian BRETEA – Ploscoș. Mircea ROȘCA – Cornești. Ioana Maria BRUDAȘCĂ – Cojocna. Petru GOJA – Chiuiești. Nicoleta VELEA – Chinteni și Teodor ȘOMLEA – Frata.

Până în prezent, PRO România are deja propuneri pentru 28 de primării din județul Cluj, persoane cu un înalt simț al datoriei civice, cu experiență în management și orientate spre performanță în domeniile în care activează.

În perioada următoare, candidații desemnați vor începe să își prezinte viziunea pentru dezvoltarea comunităților și pentru creșterea calității vieții cetățenilor, construită pe valorile social-liberale pe care le promovează partidul PRO România: egalitate de șanse, echitate socială, prosperitate, inovație, traduse prin modernizarea infrastructurii, dezvoltare tehnologică, inovație administrativă, atragerea investitorilor pe plan local și accesarea fondurilor nerambursabile. Toate acestea vor fi proiecte sustenabile în timp, care vor contribui la crearea unor comunități demne, unite și prospere.

***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

PRO România Cluj a desemnat candidați pentru șapte primării din județ

PRO România Cluj își mărește echipa de candidați pentru primăriile din județ

PRO România Cluj a validat 12 dintre candidații care vor intra în cursa pentru alegerile locale!
Hemoragie în PSD Cluj! Peste 1.000 de social-democraţi clujeni pleacă la Pro România
Consilierul județean Remus Lăpușan demisionează din PSD după 26 de ani, se înscrie în Pro România
Deputatul Emanuel Ungureanu, candidat oficial al Alianței USR PLUS la Primăria Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
100 de clujeni amendați ieri pentru nerespectarea ordonanțelor militare
Șofer arestat în Florești. Era băut, fără permis și a făcut și accident

Șofer arestat în Florești. Era băut, fără permis și a făcut și accident. La data de 4 martie, polițiștii din...

Închide