BOR sfidează autoritățile! Copii împărtășiți cu lingurița pe care au băgat-o în gură alte zeci de persoane. Imagini revoltătoare vin Constanța, unde Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie Petrescu, a impartasit azi mai multi copii folosind acelasi potir cu vin si aceeasi lingurita pe care au mai bagat-o în gură alte zeci de persoane.
Actul de împărtășire a pruncilor nu este ilegal pentru că ÎPS Teodosie nu a încălcat nici o lege sau canon bisericesc, care ar interzice actualmente împărtășania. ÎPS Teodosie, ca ierarh, a ținut o legătură intensă cu clerul și credincioșii în toată perioada de restricție și a făgăduit expres păstoriților săi că-i va aștepta la comuniunea cu Biserica, care se concretizează mai ales în sfânta împărtășanie, când se va relua accesul credincioșilor”, se arată într-un comunicat remis, azi către Mediafax.
„Împărtășania nu este mâncare și băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viața veșnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim. Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu și alimentele firești, iar împărtășania și dăruirea ei credincioșilor este atributul exclusiv al Bisericii”, se mai arată în comunicatul citat.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook