Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Măsuri stricte pe Aeroportul Cluj. Pasagerii vor purta mască de protecție pe toată durata zborului

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo a spus că s-au luat o serie de măsuri în Aeroportul Cluj care să prevină răspândirea noului tip de coronavirus, de la check-in online și distanțare fizică, la covorașe cu dezinfectant și igienizanți pentru mâini, potrivit ZCJ.

“Am luat mai multe măsuri. Pasagerii trebuie să ajungă la aeroport cu 3 ore înaintea zborului, masca este obligatorie pe tot parcursul călătoriei, de la intrarea în terminal, pînă la finalul călătoriei, de asemenea, nu pot intra în terminal decât cei care călătoresc, cei care așteaptă pasageri, la sosiri, nu pot să intre în terminale. S-au luat măsuri pentru distanțare socială – în interiorul terminalului, la check-in, la controlul pentru securitate și în zona de regrupare. Se face termoscanarea, în cazul în care se refuză nu se poate face îmbarcarea”, a explicat directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, la ZIUA LIVE.

Totodată, va fi asigurată distanța recomandată între pasageri.

“Noi considerăm că putem să prelucrăm aproximativ 3 zboruri într-o oră și jumătate, simultan, iar după ce încep zborurile, ne vom coordona cu companiile aeriene, vom cumpăra un cort pentru a asigura distanțarea socială. Am solicitat și firmei care administrează parcarea să asigure măsurile de distanțare socială. (…) Au fost întrebări legat de Tarom, check-in -ul se poate face cu 30 de ore înainte pentru zborul intern, de asemenea, pentru Wizz Air se poate face online. Ar fi de preferat să se prezinte deja cu tichetul de îmbarcare la aeroport. Nu se vând bilete în aceeași zi pentru plecare…”

În ceea ce privește condițiile de zbor, Ciceo a menționat că la bordul aeronavelor nu se vor lua măsuri de distanțare socială, dar se va purta mască de protecție, mai precizează sursa citată.

“Nu s-a acceptat, au fost niște propuneri, companiile aeriene au spus că nu mai zboară, ar fi redus mult capacitatea. În avion nu vor fi măsuri de distanțare socială, însă pasagerii vor purta mască de protecție pe toată durata zborului”, a spus directorul Aeroportului Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. Echipa Zurli a dus pachete copiilor internați la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca

Gașca Zurli a început o nouă campanie de fapte bune! În această după amiază, Echipa Fericire a ajuns la Cluj-Napoca,...

Închide