Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Studiu UBB: problemele mintale sunt în creştere la copii

Studiu UBB: problemele mintale sunt în creştere la copii. Problemele de sănătate mintală raportate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani din Europa sunt în creştere, potrivit unui studiu publicat de Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În România, studiul a fost făcut de Departamentul de Psihologie, Laboratorul de Psihologia Sănătăţii al Universităţii Babeş-Bolyai.

Studiul, intitulat Comportamente legate de sănătate la şcolari (Health Behaviour in School-aged Children – HBSC), a analizat comportamentul social a 227.441 de elevi cu vârste de 11, 13 şi 15 ani din 45 de ţări, prezentând date ample privind sănătatea fizică, relaţiile sociale şi starea de bine mentală a acestora. Potrivit studiului, bunăstarea mintală a adolescenţilor a înregistrat un declin în multe ţări în perioada 2014-2018.

Bunăstarea mintală se deteriorează pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, se mai arată în studiu, fetele fiind cele mai expuse riscului. Unul din patru adolescenţi a declarat că se simte neliniştit, irascibil sau având probleme de somn cel puţin o dată pe săptămână.

”Faptul că un număr în creştere de băieţi şi fete de pe întreg teritoriul european reclamă probleme de sănătate mintală – depresie, nelinişte, irascibilitate – reprezintă o îngrijorare pentru noi toţi”, a spus Hans Henri P. Kluge, directorul biroului regional OMS pentru Europa.

Stresaţi din cauza temelor

Într-o treime dintre ţări, numărul celor care se simt stresaţi din cauza temelor pentru şcoală a crescut. Mai mult de unul din 10 elevi a raportat că a fost victima hărţuirii online în cele două luni anterioare realizării studiului.

În România, studiul a fost derulat de Departamentul de Psihologie, Laboratorul de Psihologia Sănătăţii, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. univ. dr. Adriana Băban, în colaborare cu biroul OMS în România, pe un eşantion naţional reprezentativ care a cuprins un total de 4.567 elevi de 11, 13 şi 15 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
METEO. Cod galben de furtună în județul Cluj: ploi, vânt şi grindină

Meteorologii au emis marți o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică în aproape toată țara, inclusiv în județul Cluj. Astfel,...

Închide