Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Horia Șulea: Comisia Europeană a aprobat 47 de MILIOANE de euro pentru spitalul din Florești

Comisia Europeană a aprobat 47 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru Spitalul regional de Urgență Florești. Este vorba de construirea şi echiparea spitalului.

Primăria Florești este o parte integrantă și activă a grupului de entități (autorități publice locale, autorități naționale și europene, actori financiar și tehnici) care au pus umărul din plin pentru a se ajunge în această fază premergătoare depunerii cererii de finanțare. Este de ajuns a aminti aici că Primăria Florești este cea care a eliberat Certificatul de Urbanism aferent viitoarei construcții, a realizat Planul Urbanistic Zonal și apoi a lucrat la modificările succesive ale acestuia, care s-au făcut pentru a fi în concordanță cu cele solicitate de consultanții tehnici internaționali. De asemenea, administrația publică locală floreșteană s-a ocupat și de obținerea avizelor și acordurilor necesare pentru ase ajunge în această fază a proiectului, a declarat Horia Șulea.


SRU Florești va avea peste in jur de 900 de paturi și 120.000 mp construiți . (Zonă tratament pacienți – 43.315 mp, Zonă tratament ambulatoriu – 11.400 mp, Suprafețe de Diagnostic și Tratament – 19.265 mp, Servicii de suport – 15.055 mp, Suprafețe de instruire – 3.195 mp, Suprafețe tehnice și de circulație – 27.670 mp). Saloanele vor fi de 1-2 paturi și vom avea un număr de peste 42.000 de internați per an și 270.000 cazuri de ambulatoriu per an. Spitalul va putea procesa undeva la 100.000 de cazuri de urgențe anual.

Horia Șulea: Comisia Europeană a aprobat 47 de MILIOANE de euro pentru spitalul din Florești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cod portocaliu de ploi la Cluj

Cod portocaliu de ploi la Cluj. Atenționarea este valabilă până mâine. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 iunie, ora 10:00...

Închide