Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Peste 350 de lucrări inventive înscrise de studenții USAMV la simpozionul anual

 

Peste 350 de lucrări inventive înscrise de studenții USAMV la simpozionul anual.

Cea de-a 18-a ediție a Simpoziționului Studențesc al Universității de Științe Agricole de Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca se va desfășura în acest an în 17 iunie, în mediul virtual. 

 

Simpozionul este o manifestare de tradiție în cadrul universității și scopul său principal este acela de a crea cadrul pentru prezentarea şi dezbaterea lucrărilor ce conţin rezultate ştiinţifice şi tehnice obţinute de către studenţii participanţi pe parcursul pregătirii profesionale, precum şi de a facilita colaborarea ştiinţifică între participanţi.

”În contextul deosebit în care se află astăzi populația, studenții înfruntă pandemia și organizează evenimentul în mediul online, cu sprijinul universității. Prima ediție a avut loc în 2002 din dorința conducerii USAMV Cluj-Napoca de a provoca studenții să-și depășească limitele, să-și etaleze cunoștințele și să se remarce la nivel național. În fiecare an, secțiunile celor cinci facultăți s-au bucurat de un număr mare de participanți din întreaga țară, de la universitățile de profil, iar sute de lucrări au fost premiate. Avem parte de toată susținerea din partea universității și în acest an, chiar dacă a trebuit să convertim sesiunea de comunicări într-un eveniment inedit și ne bucurăm, de asemenea, de participarea colegilor studenți de la USAMV Iași și a unui grup de elevi de liceu”, a explicat Prefectul studenților din USAMV Cluj-Napoca, Mădălin Grigore. 

Condițiile impuse de măsurile de siguranță au dus la obligativitatea regândirii întregului eveniment, dar mutarea pe platforme online are și beneficiile sale, pentru că oferă studenților și oportunitatea de a exersa astfel de prezentări, premergătoare examenelor de final de an universitar, precum și de împărtășire a proiectelor la care lucrează. 

La Simpozionul Studențesc al USAMV Cluj-Napoca vor participa peste 350 de studenți, înscriși la cele 15 secțiuni. Organizatorii s-au declarat entuzismați de intenția de participare a fiecărui student, care reușește astfel să depășească “presiunile pandemice” și să-și prezinte ideile.  

Deschiderea oficială a Simpozionului va avea loc în 17 iunie, la ora 9.00, iar prezentările se vor întinde pe tot parcursul zilei, pe platforma Google Meet. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere a celor mai complexe și inventive lucrări.

 

Peste 350 de lucrări inventive înscrise de studenții USAMV la simpozionul anual

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
167 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în România
17 morți și 166 de noi îmbolnăviri cu coronavirus în ultimele ore în România

Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –...

Închide