Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Exemplu demn de urmat. Aproape 90% dintre studenții UMF s-au vaccinat.

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-au vaccinat anti-Covid. Aproape 90% dintre studenți s-au vaccinat. Cei care nu se vor vaccina, nu vor putea intra în niciun spital din Cluj.

Studenții care nu se vaccinează, nu intră în spitalele din județul Cluj.

„Nu este o regulă, fiindcă se găsesc soluții alternative, să fie testați, eventual înainte, dar nu putem să riscăm să-i lăsăm lângă pacienți și să infecteze pe cineva. Mă refer la cei din anii mari, care au contact direct cu pacienții. Oricum avem un procent semnificativ de studenți care s-au vaccinat și care au înțeles importanța vaccinului. E cea mai rapidă și cea mai sigură metodă de a ajunge la o oarecare normalitate”, a declarat rectorul UMF pentru g4media.ro

Rectorul Anca Buzoianu spune că procesul de vaccinare continuă la UMF.

„Au fost înscriși pe anii de studii. Procentul este ridicat, undeva spre 90% dintre studenți s-au vaccinat. La medicină generală aproape toți sunt vaccinați și e îmbucurător. Există un procent mai scăzut la specializările medii, precum asistența medicală, kinetoterapie, recuperare, iar acum vom organiza un webinar de informare în cadrul UMF-ului să creștem peste tot rata de vaccinare. Medicii nu au rețineri în Cluj, în general, nici în spitale. Există anumite rețineri în cadrul personalului mediu, auxiliar, dar medicii știu importanța vaccinului. Ei trebuie să dea un exemplu și o fac. Eu cred că va crește rata de vaccinare și în România, odată ce se deschid centrele de săptămâna viitoare. Eu cred că putem ajunge la nivel de țară la procentul acela de 60-70%. Imunitatea durează mai mult după vaccin, decât după infectare. În toate statele unde s-a accelerat ritmul de vaccinare, a scăzut și rata de infectare. E cea mai bună dovadă că vaccinarea duce la scădere și în felul acesta putem reveni la viața de dinainte de pandemie. E singura cale”, a mai spus rectorul UMF, conform g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Poliția a fost invitatul surpriză la o petrecere din Gheorgheni. Au fost amendați 27 de tineri

Vineri seara, polițiștii din municipiul Cluj-Napoca au oprit o petrecere în cartierul Gheorgheni. Polițiștii au fost sesizați cu privire la...

Închide