Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

UMF Cluj, o facultate care a ieșit printre primele din pandemia de Covid-19

În cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, peste 90% din totalul de studenți, cadre didactice și personalul administrativ s-a vaccinat, astfel putem declara că a reușit să revină la o normalitate apropiată de cea dinaintea pandemiei de Covid-19, conform unui interviu dat de către rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, pentru ZiarulFăclia.ro

Care este rata de vaccinare în rândul studenților și cadrelor didactice din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” și câte cazuri de infectări s-au înregistrat până în prezent?

“Din fericire, în universitatea noastră, procentul celor vaccinați este foarte mare: studenți  91%, cadre didactice 94,5%, personal administrativ 85%. Prin urmare, chiar și în aceste momente în care ne confruntăm cu un număr foarte mare de infectări în rândul populației și gradul de contagiozitate este foarte mare, noi am reușit să evităm apariția focarelor. Practic, am abordat situația urmând trei direcții esențiale: vaccinare, testare și respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor epidemiologice.

De la începutul anului universitar și până în prezent s-au înregistrat 280 de infectări în cadrul comunității academice.

Am căutat să promovăm cât mai mult vaccinarea în rândul studenților, al cadrelor didactice și al personalului administrativ, pentru că altfel nu putem vorbi despre un învățământ normal. Majoritatea au înțeles de la început importanța vaccinării și faptul că aceasta reprezintă soluția cea mai sigură și mai rapidă de stopare a pandemiei”, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu.

– Cum se desfășoară, în prezent, cursurile la UMF „Iuliu Hațieganu”? Dar stagiile și lucrările practice?

,,Datorită numărului mare de studenți și profesori vaccinați, ne putem desfășura activitatea on site, respectând cu strictețe toate măsurile de siguranță. Atât cursurile, cât și lucrările practice și stagiile clinice se desfășoară cu prezență fizică, cu condiția ca toți participanții la actul didactic să fie vaccinați, trecuți prin boală sau testați.

Încercăm să ne ducem misiunea mai departe și să continuăm formarea studenților noștri, chiar și în aceste condiții vitrege. Pregătirea viitorilor profesioniști în sănătate nu poate fi făcută online, decât la o calitate redusă. De aceea, am căutat soluții pentru a ne putea continua activitatea în condiții cât mai apropiate de normalitate și pot spune cu mândrie că, până acum, am reușit să ținem totul sub control”, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu.

SURSĂ: ZiarulFăclia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Cod galben și portocaliu de ploi abundente în județul Cluj

Județul Cluj intră de astăzi sub două avertizări de Cod galben și portocalie. Meteorologii anunță ploi abundente până la sfârșitul...

Închide