Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

FOTO. Mamă cu 4 copii diagnosticată cu cancer are nevoie de noi

Asociația ,,Ștergem Lacrimi”, are nevoie din nou de bunătatea oamenilor, Otilia, o doamnă de 42 de ani cu 4 copii, a fost diagnosticată cu cancer.  Doamna Otilia ar avea mare nevoie de bani pentru a putea continua tratamentul cu citostatice, doar așa va avea o șansă la viață.
,,Dragi oameni cu suflet bun, mă numesc Otilia și am 42 de ani și am 4 copilași. În anul 2018 am fost nevoită să mă operez la sân, am fost din nou sănătoasă până în 2019, am fost nevoită să încep o serie de citostatice roșii, atunci mi-a apărut o gâlmă pe piept, am dureri groaznice tot timpul. Din acele 10 citostatice pe care trebuia sa le fac, nu am reușit sa fac decât 4, deoarece au început sa îmi cada unghiile de la picioare și să-mi cada parul. Zilele trecute am fost la un medic oncolog care mi-a dat încredere și speranța la vindecare cu un aparat trebuie băgat sub piele și îmi monitorizează gâlmă de la piept. Mai trebuie să fac încă o serie de citostatice plus CT și multe analize, dar costul acestor intervenții pentru început ajunge la 3000 de lei, de care eu și familia mea nu dispunem , de aceea apelez la bunătatea dumneavoastră și ajutorul pe care sper să mi-l oferiți dumneavoastră, dragi oameni cu suflet bun și mare. Orice ajutor din partea dumneavoastră este binevenit și mă ajută sa fiu alături de familie și de cei 4 îngerași pe care să-i cresc eu cu propriile puteri. Durerile sunt groaznice. Vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine în continuare și vă sunt recunoscătoare toată viața, atât eu cât și familia mea.”
A fost la un consult medical la un doctor specialist oncolog, iar d-na doctor i-a prescris tratamentul pe care trebuie sa-l urmeze de îndată, tratament care în primă fază o va costa 3.000 de lei. Va rugăm să o ajutați pe Otilia”, au postat cei de la asociație pe pagina de facebook.
Doamna Otilia mai are nevoie nevoie urgenta de o mașină de spălat, bani pentru alimente și pentru achitarea tratamentelor si rețetelor medicale.
MODALITĂȚI PRIN CARE ÎI PUTEM AJUTA:
Cazul ,,Otilia”.
Donații online cu cardul sau prin PayPal se pot face cu ușurință accesând acest link:
Denumire entitate: ASOCIAȚIA STERGEM LACRIMI.
Cod de înregistrare fiscală: 40472193
Raiffeisen Bank, Sucursala Floreşti, jud. Cluj
Cont lei: RO35 RZBR 0000 0600 2074 5056
Cont euro: RO83 RZBR 0000 0600 2074 9236 , cod Swift: RZBRROBU.
Cont usd: RO29 RZBR 0000 0600 2088 1837,
cod Swift: RZBRROBU.
paypal@stergemlacrimi.ro
Direcționează 20% din impozitul pe profit ( persoane juridice )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Boc acuzat de o judecătoare că șantajează și demolează ilegal garajele

Primarul Clujului, Emil Boc a fost acuzat de judecătorul Adina Lupea, de la Curtea de Apel Cluj că demolează ilegal...

Închide