Anca Buzoianu, declarații pentru ,,Adevărul”, despre medicamentul ,, minune, Ivermectina.
Rectorul UMF a declarat că nu recomandă folosirea ivermectinei administrate animalelor în tratarea oamenilor.
”În studiile efectuate ulterior (după 2000) s-au pus în evidenţă şi efecte antibacteriene, antivirale şi chiar anticanceroase pentru ivermectină. Efectul antiviral a fost studiat pe mai multe virusuri, atât in vitro cât şi in vivo, în special pe ARN virusuri (West Nile Virus, Venezuelan Equine Encephalitis Virus, Influenza, etc). Aceste studii efectuate până în 2020 şi profilul de siguranţă bun, i-au facut pe unii cercetători să se gândească la posibilul efect al ivermectinei şi asupra noului coronavirus. Efectul a fost demonstrat in vitro de către cercetătorul australian Caly, el fiind deschizătorul de drumuri pentru cercetările ulterioare ale acestei substanţe în infecţia cu SARS-COV2 la om. Studiile clinice efectuate pe pacienţi, limitate ca număr, par să susţină efectul benefic asupra acestui virus. Trebuie subliniat faptul că există numeroase studii în desfăşurare, acestea fiind înregistrate în Registrul trialurilor clinice din Uniunea Europeană”, a declarat Anca Buzoianu, pentru Adevărul.ro.
În România nu există încă ivermectină pentru oameni.
Din păcate, în România există doar ivermectină pentru uz veterinar ”nu se recomandă utilizarea formelor farmaceutice (comprimate, soluţie orală) utilizate la animale în tratamentul la om. Aprobarea ivermectinei pentru uz uman depinde fie de Agenţia Europeană a Medicamentului (dacă se doreşte aprobarea substanţei pentru toate ţările membre ale UE), fie de Agenţia Naţională a Medicamentului (dacă se urmăreşte doar aprobarea pentru România).” Buzoianu precizează că că totuşi „în prezent, ivermectina este utilizată în principal în studii clinice pentru tratamentul COVID 19, existând puţine ţări care au aprobat-o efectiv, introducând o în lista de indicaţii. În SUA, se utilizează de aproximativ 6 luni, dar utilizarea este ”off label”. În Europa, prima ţară care a aprobat (în urmă cu câteva zile) ivermectina, atât pentru profilaxia, cât şi pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, este Slovacia. Trebuie precizat însă că aprobarea este temporară, pentru o perioadă de 6 luni”.
Rectorul UMF a declarat că nu recomandă ivermectina veterinară să fie folosită și de oameni:”fără aprobarea unui medic specialist şi nu trebuie utilizate formele existente pentru animale. Se recomandă să aşteptăm aprobarea şi introducerea în ţară a ivermectinei de uz uman. Sperăm ca şi studiile aflate în desfăşurare să aibă rezultate favorabile deoarece orice pas înainte în tratarea şi prevenirea acestei boli este un pas înainte pentru normalitatea pe care o aşteptăm şi ne-o dorim cu toţii”.