Ultima actualizare: 3.4.2024
Naţionale

Tragedie în Maramureș! Copil de 5 ani înecat cu jucăria din oul Kinder.

Tragedie în județul Maramureș. Un băiețel de doar 5 anișori a decedat chiar de ziua lui. A primit cadou un ou Kinder iar acesta a înghițit jucăria din interiorul oului cu surprize, a fost resuscitat timp de 40 de minute de medici.

Nefericitul eveniment a avut loc pe 3 februarie în localitatea Repedea din județul Maramureș. Copilașul a primit de ziua lui oul cu surprize. Sursele PortalCJ spun că băiețelul ar fi deschis oul iar înăuntru era o mașinuță care trebuia asamblată. Băiețelul ar fi ținut în gură unda dintre roți în timp ce asambla restul părților, din păcate, în momentul în care a tras aer, rotița i-a alunecat în gât, blocându-i astfel căile respiratorii.

Părinții au încercat să îl ajute pe băiețel dar fără rezultate, au sunat apoi la 112 iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță care l-a transportat de urgență pe băiețel la spital. Medicii l-au resuscitat timp de 40 de minute pe băiețel însă nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Ouăle de ciocolată care conțin astfel de jucării mici sunt interzise în SUA, tocmai pentru ca să se evite astfel de nenorociri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
VIDEO. Imagini cumplite! Un tată își pune copiii să își bată mama. I-au spart capul

Imagini cumplite! Un tată își pune copiii să își bată mama. I-au spart capul. O filmare postată, vineri, pe reţelele...

Închide