Ultima actualizare: 13.11.2024
Naţionale

Minori forțați să se prostitueze în Cluj. Erau racolați prin anunțuri pe internet

La data de 18 martie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj Napoca au efectuat 11 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane din Cluj, Arad, Satu Mare și Baia Mare.

Activitatea a fost derulată în cadrul unui dosar penal de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri și efectuarea de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit faptul că, din anul 2020 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi recrutat, transportat și găzduit mai multe femei din Satu Mare, în Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare, unde le-ar fi determinat sau obligat la practicarea prostituției.

Una dintre persoanele cercetate este bănuită de comercializarea substanțelor interzise, care ar fi fost consumate atât de cei în cauză, cât și de persoanele care ar fi practicat prostituția.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 13 telefoane mobile, 22 de cartele SIM, 2 memory stik-uri, 2 plicuri cu substanță  albă, 32 de plicuri cu urme de substanță albă, 2 bucăți de substanță solidă albă, un cântar de mare precizie, 3.300 de lei și mai multe înscrisuri.

Față de 2 bărbați, de 25, respectiv 39 de ani și o femeie, de 24 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul S.C.C.O. Sălaj, S.C.C.O. Maramureș, S.C.C.O. Satu Mare, S.C.C.O Arad, Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj și I.J.J. Satu Mare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Raed Arafat criticat de un medic pneumolog din Galați pe facebook

Dr. Sorin Bivolaru, medic pneumolog la Spitalul Militar din Galați îl critică printr-o postare pe șeful DSU, Raed Arafat pentru...

Închide