Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Primăria Florești a lansat o nouă campanie prin care, cetățenii pot recicla bateriile uzate

Primăria Florești a lansat o nouă campanie prin care, cetățenii pot recicla bateriile uzate. Primăria anunță că se vor da și premii în cadrul unui concurs organizat de aceștia. Campania ECOmuna Florești va fi lansată joi, 18 martie, chiar de ziua Globală a Reciclării.

 

”Resursele naturale ale pământului sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea viețuitoarelor. Multe resurse sunt limitate și de aceea este important să le conservăm. Altele se regenerează dar, de cele mai multe ori, au nevoie de niște condiții pentru a se întâmpla acest lucru. Abuzul continuu al omului față de mediu, prin gestionarea ineficientă a resurselor și deșeurilor, nu face decât să afecteze inclusiv potențialul regenerativ al unor resurse care ar avea această capacitate. Campania ECOmuna Florești, are în centru colectarea de baterii uzate (mici), acestea fiind printre cele mai periculoase deșeuri. Pot cauza de la explozii, la poluare pe termen foarte lung (50 de ani).

Când vor putea oamenii duce bateriile la reciclat?

Campania ECOmuna Florești, se va lansa de Ziua Globală a Reciclării, fiind un prim pas pe care organizația noastră îl face spre concretizarea unei viziuni strategice integrate care să conducă la conștientizarea populației și conturarea unor obiceiuri sănătoase privind gestionarea deșeurilor. Ne dorim o comună verde, cu cât mai multe soluții ecologice implementate, soluții care trebuie să fie un efort al fiecăruia dintre noi.

Împreună, putem reuși! Astfel, vă invit prietenos și vă aștept să vă alăturați campaniei, Joi, 18 martie între orele 17-19, în parcul Poligon. Aduceți bateriile uzate pe cale ați reușit să le colectați și noi vă premiem pe TOȚI. Se va face și un clasament bazat pe numărul de baterii aduse de fiecare persoană înscrisă. Cei mai harnici dintre cei harnici, vor primi premii ceva mai consistente, iar echipa noastră va fi mai mult decât bucuroasă, să vi le aducă acasă chiar în seara concursului. Câștigătorii vor fi anunțați LIVE pe pagina de Facebook a organizației PNL Floresti la ora 20:00.” scrie Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Filtre în Cluj-Napoca. Circulația pe străzi, interzisă după ora 22:00

Filtre în Cluj-Napoca. Prelungirea stării de alertă a adus modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate, la...

Închide