Ultima actualizare: 13.11.2024
Naţionale

Ștrandul Termal Tășnad și-a deschis porțile, cu cea mai terapeutică apă termală și multe surprize

Pentru unii o relaxare, pentru alții un remediu. Este vorba de apa termală cu efecte terapeutice des întâlnită în zona de nord-vest și vest a României și care atrage ca un magnet persoanele cu diferite probleme de sănătate pentru care această resursă naturală reprezintă o cură de sănătate.

Cea mai benefică apă termală din România

Stațiunea Turistică Tășnad beneficiază de un astfel de izvor care aduce la suprafață apă termală, apă ce mai apoi umple bazinele ștrandului termal din localitate. De mai bine de 20 de ani lumea se adună în această stațiune pentru a beneficia de efectele terapeutice ale apei termale, fiind însă totodată un punct de atracție și pentru tineri, stațiunea reușind să îmbine perfect gusturile și nevoile tuturor categoriilor de vârstă.

 

Apa termală extrasă la Tășnad, județul Satu Mare a fost testată iar rezultatele analizate de către Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie o recomandă ca fiind una dintre cele mai benefice ape termale din Europa. Aceasta se pretează în cura externă în mai multe afecțiuni, cum ar fi reumatismele, problemele neurologice periferice, problemele ginecologice cronice, afecțiuni posttraumatice.

 

Servicii moderne pentru toate vârstele

Tinerii sunt și ei atrași de această stațiune, atât pentru că le pune la dispoziție o serie de activități diverse în zonă, dar mai ales de piscina cu apă rece, unde li se permite să înoate în voie și să practice diverse jocuri specifice.

Începând cu acest sezon, la ștrandul din Tășnad aveți parte de ședințe de hidrokinetoterapie și recuperare medicală în apă, susținute de personal angajat al ștrandului, în mod gratuit, pentru toți doritorii. Aceasta este o modalitate extrem de bună de a face mișcare dar și de a alunga monotonia statului în apă.

De asemenea, în cadrul ștrandului puteți contracta servicii de masaj de la specialiști îna cest domeniu.

 

Cazări pentru toate gusturile și buzunarele

Autoritățile locale au susținut și încurajat mediul de afaceri din zonă să se dezvolte, ceea ce a dus la apariția unor noi spații de cazare în zona ștrandului. Diversitatea lor este una extrem de mare, acestea adresându-se tuturor categoriilor de persoane și tuturor bugetelor. Astfel aveți ocazia să alegeți fie un hotel de 4 stele fie o cazare la oamenii din zonă care au construit spații de cazare în proximitatea casei lor și astfel să interacționați cu tot ce înseamnă specificul zonei.

Ștrandul termal Tășnad are prețuri de intrare rezonabile și de asemenea oferte speciale, după cum urmează:

Intrare adulți – 25 lei/zi

Intrare copii/elevi/studenți – 15 lei/zi

Copii cu vârsta sub 6 ani – gratuit

După ora 16:00 tarifele sunt:

Adulți – 10 lei

Elevi/copii/studenți – 15 lei

Program de funcționare: 8:00 – 21:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Și-a bătut fosta soție și soacra. Una dintre femei a fost adusă la Cluj cu elicopterul

Un sătmărean și-a bătut crunt fosta soție și soacra, iar una dintre victime a fost transportată cu elicopterul la Cluj....

Închide