Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO. Filtre ale polițiștilor rutieri pe raza județului Cluj.

În perioada 7-13 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acţionează în vederea creşterii gradului de disciplină rutieră în rândul tuturor participanţilor la trafic.

 Acţiunea se desfăşoară în întreg judeţul, poliţiştii rutieri acţionând în sistem integrat sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj.

Ieri, 7 iunie, acţiunea a avut ca și obiectiv principal depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, precum şi verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane.

În cadrul activităţilor desfășurate, au fost verificate peste 200 de autoturisme şi 104 vehicule destinate trasportului rutier de persoane.

Cu ocazia controalelor efectuate, au fost testaţi cu aparatul etilotest 201 de conducători de vehicule, 2 dintre aceştia fiind depistaţi sub influenţa alcoolui.

Faţă de unul dintre bărbaţi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu OUG 195/2002R, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Cel de-al doilea conducător auto a fost depistat având o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influneţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, au fost reţinute alte 8 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Atenție! Noi restricții de circulație pe Cardinal Iuliu Hossu

Primăria Cluj-Napoca vă aduce la cunoștință faptul că se vor impune noi restricții de circulație pe strada Cardinal Iuliu Hossu,...

Închide