Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Drive-Thru Cluj. Cu picioarele amputate s-a dus să ia vaccinul anti-Covid

Poveștile de la centrul de vaccinare Drive Through Cluj continuă să uimească lumea. De data aceasta, Florin Morosanu a relatat cu două persoane în vârsta au devenit exemple pentru noi toți. 

”Am văzut și am auzit multe situații surprinzătoare aici la Drive Through Cluj. Unele au fost surprinzătoare în sens negativ în vreme ce altele sunt exemple de responsabilitate și demnitate.

Miercuri pe la amiază, căldură din aceea apăsătoare, greu de suportat pe un platou de beton.

Vine o ambulanță și întra în standul de vaccinare. Coboară șoferul și deschide ușa din spate unde ședea pe scaun înconjurat de câteva plase un domn trecut de 70 de ani.

Îl cheamă Petre din Palatca, Cluj și tocmai ieșise din spital unde fusese internat pentru ceva probleme mai vechi. La externare a vrut musai să treacă să își facă vaccinul în drum spre casa, în satul lui.
Om jovial, informat despre toate cele, a vrut să își facă vaccinul pentru ca a vorbit cu medicii în spital și e mai bine așa pentru el. Și apoi nu se teme nici de vaccin și nici de moarte că Dumnezeu are pentru toți un plan.
Pleacă omulețul și după o jumate de ora vine un alt pacient, tot cam la 70 de ani.
Prima data când l-am văzut am crezut că vine sa stea la umbra în tunelul nostru.
Îl întrebăm cu ce treaba pe la noi.
– Am o datorie de împlinit. Am venit să îmi fac rapelul.
Dl Mihai a venit singur într-un vehicul electric pentru persoane cu dizabilități. Îi lipseau ambele picioare.
S-a administrat vaccinul, a doua doza, prima o făcuse în altă parte.
Apoi am stat de vorba cam 15 minute cât este indicat să stea pacientul după vaccinare.
Mi-a povestit cum a avut un accident și era sa își piardă viața dar a rămas cu acel handicap sever.
O poveste cutremurătoare dar, dincolo de suferință lui, am simțit atâta demnitate ca nu ar încăpea în sala sporturilor de lângă noi.
A vrut sa se vaccineze pentru a-i proteja pe alții și apoi pe el. Am vrut să-l conduc, a zis ca nu e nevoie, să rămân să îmi fac treaba…Și nu mai am ce să mai adaug”, a scris pe facebook Florin Morosanu, membru al echipei Drive Through Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
METEO. Cod galben de vijelii și ploi pe toată raza județului Cluj

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o avertizare Cod portocaliu de vreme severă pe toată raza județului Cluj....

Închide