Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

Marcaj rutier nou în București. Ar fi folositor și la Cluj-Napoca?

Șoferii din București vor întâlni, în maximum două luni, un nou tip de marcaj rutier pe marile bulevarde din Capitală. În intersecții, primii trei metri după semafor vor fi rezervați exclusiv bicicliștilor și trotinetiștilor. Șoferii nu vor putea opri pe acest spațiu și vor ceda prioritate celor două categorii de participanți la trafic. Șoferii se declară nemulțumiți și spun că Primăria Capitalei ar fi trebuit să facă piste speciale bicicliștilor, nu să le dea prioritate pe străzi.

Noul marcaj rutier din București va avea o lungime de 3 metri și va fi aplicat pe spațiul ocupat acum de prima mașină care așteaptă la semafor.

Spațiul va fi destinat exclusiv bicicliștilor și celor care merg pe trotinetă, care se vor putea strecura printre mașini și vor pleca primii de la semafor. Marcajul va fi aplicat pe asfalt cu o vopsea specială și va avea ca semn distinct o bicicletă, iar șoferii nu vor avea voie să oprească aici. Potrivit Codului Rutier, cei care vor opri pe marcajul destinat bicicliștilor și celor cu trotinetă vor putea fi amendați cu 725 de lei și le va fi suspendat permisul pentru 30 de zile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Acțiune întreprinsă de autoritățile clujene. Peste 30 de amenzi împărțite

La data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile...

Închide