Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Începe campania de vaccinare anti-Covid cu a treia doză, în România

În 28 septembrie începe campania de vaccinare anti-Covid cu a treia doză, în România, a anunțat premierul Florin Cîțu. Sunt eligibili toți cei care au făcut a doua doză în urmă cu cel puțin 6 luni.

„Am luat decizia ca începând cu 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinuri pe bază de ARN mesager”, a spus Cîțu.

Potrivit Comitetului de vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală, potrivit CNCAV.

Programarea pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va face prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.


Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Agenți de poliție amenințați cu securea de un moldovean, în Florești

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore...

Închide