Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

Prefectul Clujului: UNTOLD-ul va fi cel mai sigur loc din România

Prefectul Județului Cluj, Tasnadi Szilard, a declarat la Clujul Politic LIVE faptul că festivalul UNTOLD va fi cel mai sigur loc public din România.

„Am avut mai multe întâlniri cu cei de la UNTOLD, cu instituțiile de forță, cu DSP, cu DSVSA și altele care își implică activitatea în organizarea acestui eveniment privat. Organizatorii sunt foarte conștienți și și-au manifestat intenția de a organiza cel mai sigur eveniment din România și să facă din acest eveniment un loc în care fiecare persoană să poată să meargă cu încredere. Chiar au luat măsuri suplimentare față de legislația în vigoare. Peste 7 ani solicită test pentru copii, iar accesul va fi foarte strict. Vor avea și parteneri unde participanții își vor putea efectua teste. Va fi și personal medical sau personal din cadrul societății organizatoare, iar acolo la fața locului după ce se recoltează proba omul primește rezultatul testului rapid și li se pune automat brățara și nu există nicio poveste după aceea. Pentru testatul rapid există o brățară diferențiată și pentru testul PCR altă brățară, iar pentru cei vaccinați alta. Ni s-a promis că toate măsurile vor fi respectate, inclusiv purtatul măștii, și asta am cerut și noi. 

Nu știu exact desfășurarea evenimentului, cum sunt programați artiștii, dar știu că toate normele așa cum sunt scrise în legislație vor fi respectate, iar aici mă refer la izolarea evenimentului și poluarea fonică. Pentru că întotdeauna u fost plângeri, nemulțumiri legate de poluarea fonică. 

Organizatorii ne-au spus că anul acesta au apelat la tehnologii performante pentru izolarea fonică și au făcut peretele mai gros și mai înalt, iar astfel sperăm că deranjul va fi minimal. Nu cred că vor fi probleme. 

Eu voi participa automat pentru că voi fi acreditat în Centrul de Comandă al festivalului„, a declarat Tasnadi.

SURSĂ: Clujul Politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
CTP anunță modificări ale traseelor pe parcursul festivalului UNTOLD

CTP Cluj-Napoca S.A. va opera următoarele modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului...

Închide