Festivalurile Saga și UNTOLD au avut loc în aceeași perioadă astfel că oamenii nu au ezitat să compare cele două evenimente. Un bucureștean și-a exprimat nemulțumirile pe contul personal de facebook spunând despre Saga că a avut o organizare de tot râsul.
„Nicuşor Dan, ai pierdut votul meu forever chiar şi în cazul în care aş avea de ales între tine şi Firea peste 3 ani. Nu este posibil să iei decizii atât de stupide, să dai un oraş întreg peste cap, să blochezi un bulevard întreg pentru câteva sute de persoane să nu mai poată să ajungă acasă mii de oameni din cartierul Băneasa pentru că tu, în imensa înţelepciune de primar, ai zis să le dai un bulevard întreg organizatorilor festivalului să facă cu el… nimic! Nu mai vorbim ca bubuie geamurile caselor dintr-un cartier intreg!!!”, a scris bărbatul pe Facebook.
Saga vs UNTOLD / Nicușor Dan vs Emil Boc:
„Am fost la Untold, de câteva ori. Altă organizare, locaţie impecabilă, oraş administrat inteligent. Ca să ne fie tururor clar: Romaero nu e Cluj Arena, nu e locaţie de evenimente, nu are protecţii fonice şi nici acustică, e făcuta să se repare avioane acolo, nu pentru concerte! Şi e în mijlocul unui cartier de blocuri!!!!
Saga nu va fi niciodată Untold. Aşa cum Nicusor Dan nu este şi nu va fi vreodată Emil Boc şi probabil de aceea Bucureştiul nu va fi niciodată Cluj Napoca!”, a mai spus acesta.