Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. A făcut accident în județul Cluj iar mai apoi s-a certat cu cei din jur

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de azi în localitatea clujeană Iclod, șoferul unui microbuz a intrat în coliziune cu un gard. Polițiștii ajunși la fața locului l-au imobilizat pe șofer care a început să se certe cu persoanele din jur.

,,Polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 11.55, cu privire la un eveniment rutier produs pe DN1C, în localitatea Iclod.

Din primele date, conducătorul unei autovehicul, respectiv un bărbat, de 42 de ani, din Turda, care se deplasa din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu un gard aflat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Conform datelor obținute la fața locului, ulterior impactului, conducătorul ar fi coborât din autovehicul, manifestând un comportament agitat și recalcitrant față de persoanele din jur.

Acesta a fost imobilizat, fiind transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.

Conducătorului urmează a-i fi prelevate mostre biologice, pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Coronavirus Cluj: 135 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Astăzi, 20 noiembrie, rata de incidență din județul Cluj a ajuns la 4,83 la mia de locuitori. Potrivit Prefecturii județului...

Închide