Unul dintre cei mai importanți fermieri din județul Cluj, Dan Țandea, a fost găsit fără suflare într-un canal de scurgere, în cursul dimineții de 14 noiembrie.
„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4:50, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la căderea unei persoane într-un canal de scurgere. Evenimentul semnalat s-ar fi petrecut pe raza localităţii Apahida, în timpul unor activităţi de curăţare a scurgerii. Trupul bărbatului în vârstă de 52 de a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă”, a informat IPJ Cluj.
Cine a fost Dan Țandea?
„A murit fermierul Dan Ţandea, cunoscut crescător de vaci de lapte şi cel care a condus timp de mai mulţi ani una dintre cele mai importante cooperative din România, Cooperativa Someş-Arieş din judeţul Cluj. (…) Dan Cristian Ţandea (52 de ani) era cunoscut ca un crescător pasionat de vaci de lapte, dar şi ca fermierul care a salvat brânza de Năsal. A condus până nu demult Cooperativa Someş-Arieş, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Dan Ţandea administra la acea vreme o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soţia şi fiul lui Dan Cristian Ţandea deţineau alte 56 de bivoliţe, 44 de vaci şi 700 de oi”, menţionează Agrointel.ro.