Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Persoane găsite inconștiente într-o locuință din Florești. Una dintre acestea a decedat

Autoritățile au fost alertate în această dimineață cu privire la faptul că două persoane au fost găsite în stare de inconștiență într-o locuință din comuna Florești. Din nefericire, una dintre cele două persoane nu a putut fi salvată.

,,Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul că într-un imobil situat în localitatea Florești au fost găsite două persoane în stare de inconștiență.

În cadrul verificărilor preliminare derulate la fața locului s-a stabilit identitatea celor doi bărbați. Unul dintre aceștia, în vârstă de 50 de ani a fost transportat la o unitate medicală, iar în cazul celui în vârstă de 90 de ani a fost declarat decesul, trupul acestuia fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj- Napoca, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Înșelătorie la Cluj-Napoca. Pe raft un preț, la casă plătești mai mult

Un supermarket din municipiul Cluj-Napoca își înșeală clienții, pe raft este așezat un preț iar la casă plătești un preț...

Închide