Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Șoferul care a călcat un tânăr lângă Gară, s-a predat singur

Șoferul care a călcat ieri un tânăr de doar 19 ani, în zona Gării din Cluj-Napoca și a fugit de la fața locului, s-a prezentat de bună voie astăzi la sediul Biroului Rutier Cluj-Napoca, pentru a-și mărturisi fapta.

În cursul acestei zile, la sediul Biroului Rutier Cluj-Napoca s-a prezentat un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, persoană care a sesizat implicarea sa în evenimentul rutier produs la intersecția străzilor Piața Gării și Simion Balint.

Testările efectuate nu au indicat prezența alcoolului în aerul expirat sau prezența unor substanțe cu efect psihoactiv în organism.

Cercetările sunt desfășurate în continuare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, a transmis IPJ Cluj.

Vă reamintim faptul că, în cursul serii de ieri, 7 decembrie a.c., în jurul orei 20.35, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs în municipiul Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Simion Balint și Piața Gării, impactul fiind sesizat între un autovehicul și un pieton.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând pietonul, respectiv un tânăr de 19 ani, din județul Vrancea, care a fost transportat în stare conștientă la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Autovehiculul implicat în accidentul rutier nu a fost găsit la locul în care s-ar fi produs impactul, însă în urma investigațiilor derulate de polițiști, acesta a fost identificat abandonat pe strada Căpitan Grigore Ignat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Șofer băut din județul Cluj, urmărit cu focuri de armă de către polițiști

Polițiștii județului Cluj, au dorit să oprească pentru un control de rutină un autoturism în Apahida. Șoferul însă a avut...

Închide