La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în zorii zilei de sâmbătă, s-a încheiat o intervenție de prelevare de organe de la un pacient de 68 de ani, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă unor semeni necunoscuţi şi au fost de acord să doneze organele rudei lor.
Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei pentru gestul neprețuit.
De asemenea, apreciem efortul colectivului ATI şi de coordonare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (Dr. Carmen Pantiș – coordonator regional, Dr. Ștefania Sije, Dr. Luiza Zissu, as. Aurelia Cheregi, as.Emese Szabo), care au făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor oameni, precum şi implicarea conducerii acestei unităţi sanitare în susţinerea Programului Naţional de Transplant. Este prima acţiune de coordonare transplant din acest an desfăşurată la Oradea.
Intervenţia de prelevare a rinichilor a fost realizată de echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, formată din Dr. Dan Pop, Dr. Paul Farcaș şi Dr. .Mihai Cotruta. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant, conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Pop, din cadrul centrului de transplant Cluj Napoca, salvând alţi 2 români din ghearele suferinţei. O pacientă de 58 de ani, aflată de 5 ani în dializă, și un pacient de 51 de ani cu peste un an de dializă, au fost transplantați cu succes în cadrul centrului clujean. La Oradea a fost prezentă şi o echipă a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, pentru prelevarea ficatului, dar din motive medicale, organul nu a putut fi transplantat.
Mulţumim românilor care înţeleg că donarea de organe este un gest suprem de altruism, bunătate şi iubire faţă de semeni!
Respect şi recunoştinţă pentru munca tuturor echipelor medicale implicate în această luptă pentru viaţă, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care aleg să-şi facă datoria în fiecare zi.
SURSĂ: Agenția Națională de Transplant