Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, jignit în urma mesajului legat de accidentul de la București

Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar care în urmă cu câteva zile a transmis un mesaj prin care explica modul în care mass-media a manipulat prin cuvinte populația, a mai transmis un mesaj pentru că fostul agent al poliției a remarcat faptul că oamenii nu au fost atenți cu adevărat la ce a vrut să transmită prin acel mesaj.

Traian Morar a mai transmis faptul că a ieșit la iveală prin comentarii răutatea oamenilor care au deviat de la principalul subiect adică accidentul de la București și au început să adreseze cuvinte jignitoare fostului agent de poliție.

,,Ură, prostie, rea intenție și multe altele II …
Am scris prima parte a acestui material fără să am în gând că voi veni și cu o completare. Dar, rostogolirea materialului meu în mediul online, feedback-ul primit, atât pozitiv cât și negativ, preluarea materialului de catre doi jurnaliști clujeni cu care am colaborat de-a lungul timpului, m-au făcut să revin cu această completare.

Feedback-ul la materialul meu, comentariile mai exact, pozitive și negative mi le-am asumat și NU am pretenția ca toți cei care îl citesc să fie de acord cu mine. Comentariile pline de ură, venin, jeg uman refulat prin conturile anonime, “no neimuri”, ale unora care au găsit de cuviință să mă facă de la milițian la porc, de la jegos la corupt, de la prost la idiot, unii mi-au umplut frigiderul și congelatorul cu “carne”, mi-au dovedit că nu am ales greșit titlul articolului și pentru asta le mulțumesc.

Majoritatea covârșitoare a celor care au fost împotriva a ceea ce eu am scris, au perceput materialul ca fiind unul prin care luam apărarea polițistului implicat în tragicul accident din București. De aceea au și dat frâu liber urii, vulgarității, limbajului sub-uman … Alții au acuzat poliția de toate relele, mi-au spus că Iorgulescu, Huidu, și sergentul american care a provocat tragicul accident în care a decedat Teo Peter sunt bine meci din cauza … da, din cauza Poliției. Unora le-am răspuns, am avut, am încercat să am un dialog cu unii, mai mult sau mai puțin reușit. Unii au recunoscut că NU au citit tot materialul și și-au reconsiderat poziția chiar dacă nu au fost în totalitate de acord cu mine. Știu că adevărul e dureros, e greu de privit și primit. Dar asta îți dă dreptul să te crezi superior, să jignești, să spui cuiva că este corupt, că și-a făcut o casă din mită? Deci unii au făcut niște vizualizări pe contul meu și dacă au văzut că am construit ceva, au concluzionat că am făcut din mită … ce minți bolnave, ce caractere mizere … să NU știi nimic despre un om, unde a lucrat, ce a lucrat și ce a făcut dar să afirmi că e corupt. Și asta pentru că nu accepți că părerea altuia, argumentele, trebuie să fie cele care contează.

Am spus că cei care au comentat vulgar, trivial, sub-uman, nu sunt interesați de soarta familiei fetei decedate, de soarta celei rănite și reacția multora a fost cea de care v-am zis mai sus. Și am avut dreptate. De ce? Pentru că … soarta, da soarta a făcut să se producă un accident rutier grav la Fetești în județul Ialomița. Doi minori, de 16 și 6 ani, traversau strada pe trecerea de pietoni și au fost loviți în plin de un autoturism. Dar ce să vezi, acolo, erau în zonă niște polițiști rutieri care au intervenit de urgență pentru acordarea primului ajutor. Și acolo, cei doi copii, trec pe trecerea de pietoni dar nu se opresc pe scuarul care desparte cele două sensuri de mers și apar brusc în fața mașinii. Și aici ca și în accidentul tragic în care fata de 13 ani a decedat, pietonii au o culpă și au contribuit la producerea accidentului. Sper că cei doi copii să își revină cât mai repede și să nu rămână cu sechele.

Ei bine, acest accident a trecut aproape neobservat, a apărut la știri, în cadrul știrilor, la știri banale cumva. Nu a deschis știrile pe toate televiziunile, nu a fost rostogolit în interes politic. Oare pentru că cel de la volan nu era polițist? Oare pentru că mașina nu era de poliție? Oare pentru că polițiștii au intervenit la fața locului și au luat măsuri pentru ajutorarea victimelor? Da, știu de ce, și-au făcut datoria și pentru asta sunt plătiți.

Revenind la postare mea, faptul că ABSOLUT nici unul dintre cei care m-au înjurat ca la ușa cortului NU a vorbit despre acest accident, mi-a confirmat faptul că ei NU au empatizat cu Raisa, Dumnezeu să O odihnească în pace, NU au empatizat cu familiile fetelor, în schimb, au prins un moment în care, să-și verse ura, frustrările, impotența(nu sexuală), eșecul personal, micimea sufletească și nu mai înșiruiesc … Și sunt convins că ABSOLUT NICI UNUL NU A VĂZUT ȘTIREA CU ACCIDENTUL DE LA FETEȘTI. Pentru că NU îi interesează de ce se produc accidente, ce se poate face să scadă numărul acestora, și mai ales al celor grave.

Am fost criticat de colegi care mi-au reproșat că am fost doar un purtător de vorbe, că nu cunosc cum se numește în Codul penal infracțiunea pentru care este cercetat polițistul, unii m-au încurajat în privat, am fost întrebat de ce m-am băgat în așa ceva, ce am avut de câștigat. NU am vrut să câștig nimic, am vrut să arăt că acolo a fost un accident, că NU poți ca jurnalist/om, să spui “ucigașul Raisei”. Da, Raisa a murit, dar a murit fiind accidentată mortal de un autoturism. Raisa NU a fost ucisă cu intenție.
În orice caz, modul în care în mediul virtual, se fac comentarii de pe conturi false, se adresează cuvinte ce denotă o lipsă de educație crasă, lipsă de respect față de cel cu care interacționezi, cum oameni fără nume folosesc expresii abjecte, te face să te întrebi, se poate coborî mai jos de atât? Este greu de înțeles cum oameni care au ceva de spus, cu adevărat, înțeleg ce citesc, filtrează cu mintea lor o știre, preferă să tacă. Probabil că nu vor să fie ținta unora care au ca argumente vulgaritatea, nesimțirea, grobianismulul și obscenitatea. Poate fi asta sau orice altceva, cert este că preferă să tacă, să se facă că nu văd. Și mai trist este că polițiști, buni profesioniști, tac, le este rușine că sunt polițiști. Sistemul are multe lipsuri, sunt mii și mii de angajați în poliție. Nu este de vină masa mare de polițiști pentru ce fac unii și alții. Dar asta oferă celor care sunt nulități umane să iasă la rampă, să creadă că au ceva de spus, că sunt cineva.
Prefer să mă opresc aici și să vă urez tuturor o zi frumoasă.

P.s. NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ NU ÎMI VA FI RUȘINE CĂ AM FOST POLIȚIST. Ca să fii polițist trebuie să iubești oamenii, chiar și pe cei care te urăsc …”, a transmis fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Hoț de parfumuri prins în flagrant de autorități într-un mall din Cluj

Un bărbat de 30 de ani din Hunedoara, a fost prins în flagrant de autorități în timp ce fura parfumuri...

Închide