Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

40 de tineri clujeni s-au calificat în finala Olimpiadei CuGeT, concurs de cultură generală

Peste o mie de tineri clujeni, majoritatea elevi de liceu, și-au arătat azi cunoștințele de cultură generală în cadrul etapei semifinale a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT, proiect unic în România, organizat de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj. 40 dintre participanți, cei care au obținut cele mai bune rezultate, s-au calificat în finala competiției, care va avea loc în 9 noiembrie, sub forma unui concurs televizat. „Emil Racoviță”, Elf și „Avram Iancu” au cei mai mulți reprezentanți în finală.

Concursul a avut loc în amfiteatrele FSEGA

Concursul de azi s-a desfășurat la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, iar mulți dintre elevii participanți i-au trecut pragul pentru prima dată în viață. Unii au venit cu colegii de clasă, alții în grupuri de prieteni, iar atmosfera din fața sălilor de concurs a fost însuflețită de voci de fete și de băieți care se încurajau și se întrebau ce fel de întrebări vor primi. Liceenii au intrat cu emoții în amfiteatre, iar la ieșire s-au grăbit să verifice la câte întrebări au răspuns corect. Cei mai inspirați se vor reîntâlni sâmbătă, 9 noiembrie, tot la FSEGA, la finala Olimpiadei CuGeT.

 „În acest an, în care aniversăm 15 ani de activitate a Asociației Femeilor de Afaceri Cluj, avem cea mai amplă și mai animată ediție a Olimpiadei CuGeT de până acum, cu peste 10.000 de tineri implicați. Prin această participare numeroasă ne bucurăm să vedem că și pentru adolescenți, pentru tineri este importantă cunoașterea, cultura generală; sunt curioși și vor să învețe cât mai multe”, a declarat Mihaela Rus, președintele Asociației Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj.

Ajunsă la ediția cu numărul patru, Olimpiada CuGeT este gândită sub forma unui concurs desfășurat în mai multe etape și împărțit pe trei categorii de vârstă: clasele IX-X, clasele XI-XII și tinerii de 18-25 de ani.  În total, 40 de participanți s-au calificat azi în finală: 15 din clasele IX-X, 17 din clasele XI-XII și 8 din categoria 18-25 de ani. Dan Rozor, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic Elf, a realizat punctajul maxim: a răspuns corect la toate cele 28 de întrebări din chestionar.

Colegiul ”Emil Racoviță” conduce în topul finaliștilor

Topul liceelor cu finaliști CuGeT 2019 este deschis de Colegiul Național „Emil Racoviță”: 7 elevi de clasa a X-a și alți 7 elevi de clasa a XII-a. S-au mai calificat elevi de la: Liceul Teoretic Elf, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Teoretic „Eugen Pora”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Liceul Teologic Baptist Emanuel, Liceul Economic „Iulian Pop”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Finala CuGeT 2019 va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, sub forma unui concurs televizat, produs împreună cu TVR.

Ce premii se acordă celor mai buni elevi?

La fiecare categorie de vârstă, câștigătorii sunt recompensați cu premii în bani: cei de pe locul I vor merge acasă cu câte 2.500 de lei, cei care se vor clasa pe locul II cu câte 1.500 de lei, iar cei de pe locul III cu câte 1.000 de lei. Pe lângă premiile în bani, AFA Cluj a pus anul acesta la bătaie și bilete și abonamente la festivaluri, filme și spectacole culturale.

Olimpiada CuGeT este un proiect inițiat de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj. Co-organizator: Vitrina Advertising. Co-producător: TVR Cluj. Proiect realizat cu sprijinul: Wörwag Pharma România. Parteneri instituționali: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Susținut de: NTT Data, Eurocont, UniversiFly, Centrul Medical Medsan, Madd Electronics Group, C&M Jeller, Paper Cups, Media Invest, Impress, Opera Națională Română, TIFF.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate deAFA se numără „Clujul are atitudine”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Deputatul Horia Nasra continuă războiul cu ”intrusul ghiolban” de la șefia PSD Cluj

Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra, continuă războiul cu președintele interimar al PSD Cluj, parașutat de conducerea centrală în funcție...

Închide