SUCCES PortalCJ. Trista poveste a celor doi bătrâni clujeni care trăiesc în condiţii improprii în Cluj-Napoca se apropie de final.
Reporterii PortalCJ au fost contactaţi astăzi de către o femeie care i-a vizitat pe cei doi bătrânei şi le oferă o casă, în mod gratuit. Ea a fost foarte impresionată de soarta celor doi bătrânei după ce a aflat povestea lor pe PortalCJ şi a decis să le ofere o casă.
Clujeanca doreşte să îşi păstreze anonimatul însă a declarat pentru PortalCJ că deține o casă moștenită în localitatea Dârja, iar marți îi va muta acolo, pe cei doi.
“Avem o casă la ţară, nefolosită şi am decis să îi ajutăm. Au acolo lemne în curte şi tot ce le trebuie să se gospodărească. Mâine vom lua remorca şi îi vom muta acolo, astfel că nu vor prinde Crăciunul în condiţiile actuale”, ne-a declarat clujeanca.
De asemenea, mai multe persoane s-au oferit să le ofere alimente.
Apelul iniţial distribuit de PortalCJ
Un grup de clujeni inimoși a făcut un apel la comunitate să îi ajute pe doi clujeni sărmani, pensionari care au, împreună, 1000 de lei pensie.
”Incercam sa ajutam aceasta familie lovita de soarta, sotii Hermann Jozsef si Eniko, clujeni amandoi. Locuiau aici in Centru, in Mihai Viteazu nr.34-35, in cladirea de pe colt, vizavi de Fierul (pentru cei care cunosc). Bolnavi, pensionari amandoi, nenea Jozsi este ortodox si merge la biserica din capat de Coposu, are 704 lei pensie, il doare rau piciorul, din cauza aceasta este nevoit sa umble cu carja, doamna Eniko este reformata, pensionară pe caz de boală, are 375 lei pensie, in urma unui accident suferit la cap a ajuns in aceasta stare, sufera de o boala de nu i-am retinut numele, doar ca e 80%, dupa cum vad ea nu s-ar descurca singura, are nevoie de ingrijire cel putin din partea domnului Jozsi”, au spus initiatorii apelului.
Cei doi salasluiesc momentan intr-o cladire parasita, foarte mica dupa trecerea peste calea ferata, cum venim dinspre Taietura Turcului, pe partea dinspre Calea Baciului, fara lumina, curent, incalzire sau apa, dependinte. Fac foc cu lemne afara, din apa inghetata in bidoane, au o plita aragaz si o butelie, acolo se mai incalzesc si pe langa foc, daca putem numi asa (se incalzesc cat sa nu inghete complet).
De ce au nevoie?
”Au nevoie in primul rand de mancare calda, un loc de culcare, macar putina caldura, apa potabila, dependinte, asta ar fi minimul necesar, pentru ca deja au venit gradele minus si nu le fac deloc bine, mai ales ca deja au probleme de sanatate. Sincer, nu prea am idei de unde sa incepem, mancare se mai gaseste, haine mai primesc, dar cum nu au unde sa le spele, trebuie sa le dea foc. Pentru cei doi catei se pare ca am reusit sa le gasim o cazare la o doamna cu suflet mare, maine sau luni probabil vor fi preluati, dar pentru semenii nostri inca nu avem nicio solutie”, au mai spus aceștia.
Daca cineva doreste sa le faca o vizita, sa le duca alimente, haine, etc, ii puteti găsi pe cei doi pe strada Tudor Vladimirescu nr. 17, chiar langa un depozit de cherestea, imobilul se vede din strada (cateii sunt foarte blanzi si prietenosi, va rog sa aveti grija la ei, sa nu-i speriati).
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.