Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Peste 100 de tone de material antiderapant folosite pentru combaterea poleiului pe drumurile Clujului

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de marți, 17 decembrie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe mai multe sectoare de drum, în condiţii specifice sezonului rece.

”De asemenea, din cauza temperaturilor apropiate de zero grade înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 16 decembrie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 54 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 13 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 25 de drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 22 de tone de material antiderapant”, au anunțat reprezentanții CJ Cluj.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul zilei de luni, 16 decembrie a.c., s-a intervenit pe 2 drumuri judeţene, cu 2 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 10 tone de material antiderapant.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de luni, 16 decembrie a.c., s-a intervenit pe 7 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 84 de tone de material antiderapant.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO/VIDEO. Momentul descinderii mascaţilor la “clinica” lui Oltean. Cum se drogau clienții cu ayahuasca

Momentul descinderii mascaţilor la clinica lui Oltean a fost dat publicății de către procurorii DIICOT. Fostul şef al DIPI (Direcţia...

Închide