Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO/VIDEO. Momentul descinderii mascaţilor la “clinica” lui Oltean. Cum se drogau clienții cu ayahuasca

Momentul descinderii mascaţilor la clinica lui Oltean a fost dat publicății de către procurorii DIICOT. Fostul şef al DIPI (Direcţia de informaţii şi protecţie internă a Ministerului Afacerilor Interne), clujeanul Gelu Oltean, arestat într-un dosar de trafic de droguri, Ayahuasca, alături de concubina sa şi un cetăţean britanic, încasa și 500 de euro pentru o ședință de “şamanism”, vorbea deschis despre acest drog.

În luna februarie, Gelu Oltean a acordat un amplu interviu Evenimentului Zilei, în care el vorba şi despre ayahuasca, spunând că acesta este “un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului“

– Din ignoranță, există o înțelegere greșită cu privire la ayahuasca. În traducere înseamnă vița de vie a sufletului. Dacă s-ar citi din curiozitate rețetarul acestui ceai pe Wikipedia, că e la îndemâna oricui, s-ar putea vedea că există diferite rețete ce pot fi folosite oriunde în lume legal și unele doar în America de Sud. Ambele rețete au același efect vindecător al unui spectru foarte larg de boli și afecțiuni”.

Gelu Olteanu, iubita şi şamanul, arestaţi

Gelu Olteanu ar fi organizat într-o casă din judeţul Dâmboviţa reuniuni de consum de droguri, Ayahuasca, inclusiv DMT, un drog puternic halucinogen şi considerat de mare risc, fiecare persoană participantă plătind în jur de 500 de euro.

La aceste reuniuni de consum de droguri ar fi participat uneori şi zeci de persoane.

Precizările DIICOT

La data de 14.12.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

La data de 9 decembrie 2019 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor.
Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.

Participanţii plăteau 550 euro/persoană

Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.

Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.
La data de 14.12.2019, a fost efectuată o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.

În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe.

La data de 15.12.2019, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efecuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale I.P.J.Braşov, Serviciului de Criminalistică din cadrul I.P.J.Braşov precum şi a jandarmilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Donație de 2.200 de cărți în limba română de la Cluj, pentru românii din Cernăuți

O impresionantă colecție de carte a ajuns de la Cluj la Cernăuți, în Ucraina, în cadrul unui proiect derulat de...

Închide